Stropi de ploaie

In reveria mea patul era rotund, iar fereastra dreptunghiulara, aburit ascunsa dupa perdea.

Mi-ai spus sa nu iesim in jungla civilizatiei si sa ramanem noi cu noi, izolanti in dorinta….

Te-am intrebat ce facem cu foamea? si-am sugerat sa mergem la restaurant, mi-ai spus ca ma preferi pe mine-nfasurata in cearsaf, decat fata acra a chelnerilor de jos. Vom comanda room-service mi-ai spus, sau pentru a ne abandona-ntrutotul e mai comod mini-barul cu alune si chipsuri.

Eu aveam pofta de somon cu brocoli si sos de smantana si ma gandeam c-ar fi o provocare sa coboram, iar timpul cat mancam sa ne lasam arsi de nerabdarea de a ne intoarce in camera cu pat rotund si baldachinul rosu.

Am venit la munte s-ascultam ploaia, ti-am reprosat, mi-ai spus ca am venit sa ne iubim…  Totusi la Bucuresti ne iubeam…era nevoie sa gonim pe DN1?

La Bucuresti cand ploua gropile mari precum cele din suflet, sunt pline de apa, …sa te-nsele asupra adancimii lor…

A fost odata…

Nu mai inteles niciodata, desi sunt atat de simpla….chiar banala…

Acum stiu ca n-am sa te-nteleg vreodata, desi e strigator la cer de cat m-am straduit,…. nu ca pe o povara, nu ca pe-o nevoie, nu din curiozitate, ci de drag…. am complicat  lucrurile si-am fost oarba la simplitatea lor barbara, ce mult am gresit…

Cat am gresit crezand ca voi pricepe oferind exemplul de-a fi simpla, cand cheia e de fapt permisiunea, abandonarea voluptoasa a celui ce se lasa inteles…

Am sa incerc de-acum sa nu fiu simpla, desi nu-i echitabil si firesc, nu voi mai crede-n bucuria regasirii, n-am sa mai cer imposibilul nici mie-mi…..si n-am sa-ti cer sa nu mai vii!

Impuls de vineri seara

Felinarele raspandeau sageti pe dunga raului, impresionand in vesnicie…

Nu-i foarte frig, dar respiratia-mi provoaca aburi, si-mi amintesc de-o zi de vara in care m-ai infrigurat…

Mi-e tare drag locul asta, si cateodata ma loveste regretul ca ti-am impartasit secretul asezarii sale, caci mi-ar fi placut sa raman cu senzatia traita atunci cand tu nu existai nici in imaginatie macar!

Coaja de lemn albastru cu scanduri concave e tot acolo si mi-ar placea sa ramana, nu-mi doresc sa se schimbe nimic, poate doar mahnirea lipsei scuzelor, sau a consideratiei probabil…

Da…vreau neschimbat locul in care linistea se-amesteca firesc si chiar neobservat cu sunetul ambulantelor, cu zgomotul caderii apei, cu galagia licarerilor de felinare!

Ar fi prea mult sa-ti cer sa nu mai vii…

S-a grabit!

S-a grabit sa vina iarna de parca stia cat de antipatica imi e!

Cat mi-as dori sa hibernez pana la primavara….hai fie daca-i musai treziti-ma de sarbatori, dar ce-l mai frumos cadou pe care mi l-ati face ar fi sa ma lasati sa dorm….un anotimp ….sau poate doua,…. doar libera sa fiu!

E lasitate oare s-abandonezi durerea fugind spre un culcus nu foarte cald, dar cunoscut? Sau poate e curaj si indrazneala s-ascunzi mahnirea celorlalti, crezand ca-i protejezi pozand in veselia cu care i-ai obisnuit?

Ce rost mai are intelepciunea atunci cand vine prea tarziu, si stoic precum vrei sa fii n-ai sa ajungi decat cand bucuria-si pierde focul…..sau chiar scanteia din care-a izvorat candva….?

…..

Ecou de romanţă  S-a dus albastrul cer senin Şi primăvara s-a sfârşit - Te-am aşteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit! Şi vara, şi nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i veştejit - Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit - Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit! Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu, De mine-atunci nu vei mai şti - Nu mai veni, e prea târziu, Nu mai veni! George Bacovia

Modelului meu

Iarta-ma ca-ti scriu si insist in a cauta confirmarea actiunilor mele la tine, dar chiar vreau sa ma asculti! Sunt absolut convinsa ca si tu vrei sa ma asculti, desi esti ocupata pana peste cap si stai noptile la birou ingropata in dosare.

In primul rand mi-e dor de tine, de-asta ma tot incapatanez sa ne vedem, iar restul trebuie sa vina de la sine. Stii prea bine de ce te apreciez, se citeste asta in ochii mei…esti ceea ce vreau sa devin “cand voi fi mare”…..dar cateodata ma sperie gandul ca voi fi tu peste cativa ani, si nu ma voi putea vedea cu mine prea des.

Ce ciudat si in acelasi timp dureros de trist e sa vrem sa iesim la cafea si sa stam cu agendele in fata pentru a strecura o amarata de ora macar peste doua saptamani………

Nu pot sa-ti mai scriu, cuvintele nu se nasc fara izvorul care le-a creat, iar tu stii ca de fiecare data ma reincarci cu cea mai valoarasa dintre energii…..stima de sine.

In optimismul meu cretin sper ca te voi regasi aceeasi de fiecare data, mereu dispusa la analize si disecari,

cu drag si dor,

Andru’

De la prieteni

Mai jos gasiti versurile melodiei lui Leonard Cohen….si traducerea facuta de un foarte bun si talentat prieten al meu…. Vlad Ciobanu

Enjoy!!!

Famous Blue Raincoat

Its four in the morning, the end of december
Im writing you now just to see if youre better
New york is cold, but I like where Im living
Theres music on clinton street all through the evening.

I hear that youre building your little house deep in the desert
Youre living for nothing now, I hope youre keeping some kind of record.

Yes, and jane came by with a lock of your hair
She said that you gave it to her
That night that you planned to go clear
Did you ever go clear?

Ah, the last time we saw you you looked so much older
Your famous blue raincoat was torn at the shoulder
Youd been to the station to meet every train
And you came home without lili marlene

And you treated my woman to a flake of your life
And when she came back she was nobodys wife.

Well I see you there with the rose in your teeth
One more thin gypsy thief
Well I see janes awake –

She sends her regards.
And what can I tell you my brother, my killer
What can I possibly say?
I guess that I miss you, I guess I forgive you
Im glad you stood in my way.

If you ever come by here, for jane or for me
Your enemy is sleeping, and his woman is free.

Yes, and thanks, for the trouble you took from her eyes
I thought it was there for good so I never tried.

And jane came by with a lock of your hair
She said that you gave it to her
That night that you planned to go clear

– sincerely, l. cohen

Pardesiul Celebru

E cinci dimineata, decembrie. In fine,

am decis sa iti scriu, sa vad daca esti bine.

Bucurestiul e rece, dar pe-o strada, aproape,

orchestrele canta pana tarziu in noapte

Si-aud ca-ti ridici o casa intr-un loc fara de nume

Ca traiesti degeaba acum — departe de lume.

Da, Edith a venit intinzandu-mi o bucla de par

Mi-a spus ca i-ai dat-o in zori

In ziua cand te-ai indreptat

Oare te-ai indreptat?

Cand te-am vazut pentru ultima oara

Asteptai orice tren care venea in gara

Pareai mai batran si vorbeai doar in soapte

Pardesiul celebru ti-era rupt pe la spate

Mi-ai risipit femeia, pentru-o clipa, fara sa-mi spui

Iar cand s-a intors, era a nimanui.

Si te vad si acum dansand cu o floare in dinti

Un hot de buzunar intre sfinti

Vad ca Edith s-a trezit—

Te saluta si ea.

Ce sa-ti zic draga frate, calaul cel mai bun,

Ce-as putea sa-ti mai spun?

Mi-e dor sa te vad. Te iert. E mai bine

ca mi-ai stat tu in drum.

Daca mai vii vreodata sa ma vezi, sau poate pe ea

Dusmanul tau doarme, iar ea-i femeia cui vrea

Si iti multumesc, pentru durerea ce din ochi i-ai luat

Credeam ca asa-i firea ei, si n-am mai incercat

Si Edith a venit intinzandu-mi o bucla de par

Mi-a spus ca i-ai dat-o in zori

In ziua cand te-ai indreptat

- cu drag, al tau, Vlad.

Din plictiseala

Ce faci cand nu te mai inspira nimic sa scrii? Scrii despre lipsa de inspiratie la scris? Despre lipsa motivatiei?

Poate ca exista motivare…..”Bah….chiar vreau sa mai scriu ceva pe blogul ala…..” dar n-am despre ce….serios….sunt lovita de banalitatea cotidiana….n-ai de ce sa fii interesat sa intri pe aici, or tocmai despre asta daca-ti spun tu crezi ca blufez si ca de fapt as putea scrie despre orice, despre o zi ploioasa, alta noroasa dar extrem de calda in care am fost la tenis, despre o seara intre prieteni la un “bairam” ca in liceu, despre un dobitoc care era sa ma calce pe trecerea de pietenoi si care tot el  injura ca nu e lasat sa treaca….despre hotararea mea de a fi vegetariana de trei ori pe saptamana….dar tot motivatia e de vina, asa ca n-am sa incerc sa vand gogosi spunandu-ti ca n-am despre ce sa scriu, si voi spune cinstit si fara oprelisti ca………..n-am inspiratie, nu ma mai motiveaza nimic!!!

Poate ca exista si teama aia de a cadea in penebil, cu aborbari ale unor teme sociale dintr-o perspectiva care nu se incadreaza in majoritate, nu vreau sa arat ca sunt altfel, pentru ca nu vreau sa simt altfel….e mai comoda banalitatea. Originalitatea trebuie intretinuta, si mereu justificata celor care n-o inteleg.

Stiu ce lipseste si mai stiu ca nu pot gasi piesa lipsa care m-ar scoate din banalitate…..lipseste scopul bine definit de alta data, lipsesc mijloacele care m-ar duce la un scop definit, sau macar timid creionat….si nu vreau sa deprim pe nimeni, nici macar pe mine cu articole de razvratire sociala, cel putin pentru moment…..sunt prea banala sa-mi pese…

Din Toropeala Gandurilor

M-am oprit pe o terasa  pentru a ma hidrata, cofeiniza si fugi de arsita orasului pe care incep sa-l displac, …cu ipocrizie…

Eu, cea care ii luam apararea mereu, ma aflu acum in ipostaza ingrata de a-l blama…

Of…. ce deznadejde malitioasa mai e si asta, ca intoarcerea din concediu sa constituie prilej de revolta inabusita  de neputinta. Ce rost are sa vad orase frumoase, in care oamenii nu claxoneaza dupa o nano-secunda, nu injura, nu scuipa si nu arunca gunoiul pe jos, daca ma intorc aici si dau dreptate in sinea mea celor care-l dispretuiau…..pe el…..pe Bucuresti?

Dragul meu, ce ne facem noi doi si mai ales ce facem cu relatia noastra? Ne cunoastem de mai bine de 5 ani, iar eu te indragesc de cand eram scolarita….Nu ti-am fost infidela si n-am vrut sa te parasesc pana acum, insa de la o vreme sunt asa de tentata…. Nu-mi mai sunt de ajuns unele week-end-uri si vacante, simt nevoia sa te las de tot…. si sa te regasesc atunci cand voi fi mai inteleapta….

Daca ai stii tu cat de frumoasa-i Barcelona, cu pietele ei intinse si tonice, cu stradutele inguste din Bari Ghotic si terasele de pe Rambla, cu plaja ei insorita si marea care-i mereu curata, cu gradini racoroase si cladiri modernista, cu Sagrada mereu coplesitoare si aroma aceea pururi vie a portului…..

Pe langa tine….zau ca si provincia e mai ispititoare….Nu vrei tu sa fii macar precum Sibiul?

Dar ce-ti pasa tie ca m-ai pierdut, si ca odata cu mine s-a dus si ultimul aparator al urbei ce fusesi odinioara…..?!

“Design is not only a finished result, it is also a process wich often involves several people. When does one form stop being a quote of another, and start being a copy? Where is the fine line between plagiarism and influence?”