Feeds:
Articole
Comentarii

lui 2013

Anul ăsta a fost revelator. Simţeam că va fi, din prima zi, când, cu toate că, în mod normal aş fi dormit, am preferat să merg pe jos până la Mall Vitan, să-mi iau o cafea de la Starbucks şi să mă bucur cu adevărat de prima zi a anului.

Nu ştiu dacă mi-am propus cu adevărat, dar am fost mai iertătoare, cu ceilalţi şi cu mine.

Anul ăsta mi-a adus şansa de a cunoaşte un om minunat, care m-a făcut mai fericită decât credeam că aş putea fi. De asemenea m-a scos din minţi ca nimeni altul, dar cum spuneam mai sus, am fost mai iertătoare decât aş fi fost de obicei, iar asta m-a împlinit.

Mă bucur de cele învăţate anul ăsta, şi mă bucur că am realizat un lucru foarte important: imperfecţiunea este parte din viaţă şi acceptând-o eşti mai fericit! Trebuie să faci lucrurile aşa încât rezultatul pe termen lung să te bucure, iar nu să-ţi satisfaci orgoliul pentru câteva momente.

Anul ăsta un cuplu drag mie a divorţat, demonstrându-mi încă odată că funcţional nu este acela care pare potrivit din afară.

Anul ăsta am învăţat că mulţi dintre prieteni nu sunt chiar ceea ce vor să pară, însă acceptându-i aşa cum sunt, tu însuţi înveţi să te accepţi pe tine.

Anul ăsta am învăţat că atunci când ceva te macină, este foarte important să o spui verde-n faţă şi vei observa că în fond, nu era o problemă atât de mare.

Anul ăsta am învăţat că iubirea înseamnă dăruire, acceptare şi uneori tăcere!

Nu ştiu cum va fi 2014, însă 2013 m-a învăţat că viaţa se poate schimba în bine într-un minut, cum de altfel se poate schimba şi felul în care vezi lucrurile. Dar cel mai importat, cred că 2013 mi-a confirmat că nimic nu e întâmplător şi că în fapt, chiar oric rău este spre bine.

Te aştept 2014, cu câteva din rezoluţiile lui 2013, sau 2010, sau poate chiar 2005, şi voi continua „tradiţia” din 1 ianuarie, de a trăi şi a mă bucura de fiecare moment dăruit!

Mulţumesc!

P.S. 13 din tine n-a fost absolut deloc un ghinion! 🙂

Andreea,

Anunțuri

Am indurat pentru ca am cosiderat ca altfel as parea exagerat de nesigura, dar analizand, exagerarea si lipsa de consideratie manifestata este in fapt a ta. Sau poate ca am indurat pentru ca nu stiam cum ar trebui sa reactionez, de vreme ce nu m-am regasit in situatia asta vreoata, asa incat am asimilat-o altora, in care pozitia era una neindreptatita. Am analizat din nou pentru a intelege daca aceasta indreptatire este sau nu fondata, iar prima cerinta ce mi-a aparut in minte a fost respectul, gand ce a condus rapid spre cliseicul, dar respectul se castiga nu se pretinde, apoi valtoarea s-a amplificat si am inteles ca niciunul dintre actele mele nu a avut valente demne de dispretuire. Apoi am mers mai departe si am analizat poate nevoia celeilate parti, de confirmare, impunere, implinire a unei frustari si oricat de mult m-am straduit, n-am reusit sa ma determin intr-un fel sau altul sa-mi pese de toate acestea, asa incat mi-am urmat egoismul si mi-am alimentat propriile frustrari. Numai ca de aceasta data anxietatea nu era atat de nejustificata precum alte dati, acum era generata, in mod direct de catre tine. M-am straduit sa inteleg de unde vine nevoia asta de a-mi provoca furia si clocotul interior si evident ca am ajuns sa ma invinovatesc, pentru ca trebuie sa fie ceva ce nu fac asa cum trebuie, sau nu fac deloc…

Cu toate analizele de care vorbeam si tot n-am indepartat durerea, oricat de cerebrala as incerca sa fiu mi-e imposibil sa percep lucrurile in alt mod, mi-e greu sa ma concentrez la altceva si mai ales nu stiu sa gestionez problema pentru viitor. Poate ca trebuie sa evit orice situatie viitoare care ar putea, chiar si pentru putina vreme, genera acea anxietate tulburatoare, mai cu seama cand nu trebuie sa-mi imaginez o inconsecventa a faptelor cu vorbele, pentru ca deja ai facut-o, mai mult sau mai putin constient, iar drumul din living in dormitor e mai lung si mai abrupt decat transfagarasanul.

Ce-ti spuneam?

Sa vii la primavara? Ciudat de minunata coincidenta, ai venit! Asa cum intuiam de atunci nu ma simt cu nimic mai inteleapta, poate doar mai prevazatoare, atat de prevazatoare incat as putea parea nebuna, sau si mai rau, proasta…

Nu ma intelege gresit, ma bucur ca ai venit, ar fi culmea ipocriziei sa te cert ca ai venit exact atunci cand ti-am cerut, asa ascultatoare nu ma asteptam sa fii! Te-am lasat sa intri incaltata in casa, pentru ca oricum nu mai maturasem de mult, si cu toate ca stiu, cum stiam si asta toamna, ca vartejul asta ma va prabusi intr-o mare de abisuri, abia asteptam valurile, si ma bucur de fiecare adiere de vant. Ceea ce e mai rau acum, desi la fel de neinteleapta ca odinioara, e ca stiu ce va urma, sau pentru a nu fi complet paranoica, doar unul dintre scenarii, iar pentru ca profunzimea durerii a lasat o senzatie de neuitat, asa cum se spune ca te mai doare inca degetul sau piciorul taiat, si eu stiu ca nu voi mai rezista unei amputari…

analiza

Imi tot imaginez scenarii, pagini din carti, secvente de intamplari si scurt metraje, iar de cele mai multe ori asta ma imbujoreaza, alteori ma face sa plang. Presupunand ca mandria se ineaca in prea scazuta stima de sine, iar rezultatul unei comparatii, de cele mai multe ori, e o expresie negativa a ceea ce de fapt se traduce prin depresie, am putea afirma raspicat ca sunt o proasta! O proasta in sensul pur si nepeiorativ al dex-ului, lipsita de judecata. Iar tu…, ei bine tu esti nesimtit, in acelasi sens necioplit din dictionar, cel caruia ii lipseste facultatea de a simti, nesimtitor… Ce trist trebuie sa fie, chiar te compatimesc, desi mila venita de la mine, o proasta, ar fi una dintre cele mai mari jigniri. Stupid este ca aveam falsa impresie a faptului ca actionez invers decat imi doresc, ca am ajuns la minunata performanta de a  tolera, or mai degraba de a juca, un joc ce nu-mi place si la care nu ma pricep, dar ma incapatanez sa ma pricep. Incoerenta vine de la stima de sine scazuta de care vormbeam anterior, si de la faptul ca n-am avut curajul sa fiu asa cum imi doresc sa fiu, niciodata, sau poate nu e vorba de curaj, ci de putinta. Nu pot sa fiu cum imi doresc, n-am resursele necesare, iar tu nu faci decat sa accentuezi aceasta credinta, desi nu faci nimic in fapt. Probabil totul e in capul meu, nu numai ca mi-am creat o imagine despre cum ai fost si esti tu, dar am gandit si construit o imagine despre cum sunt eu in ochii tai acum, iar nevoia asta de validare constanta prin filtrul altora trebuie sa inceteze cumva, candva…. Pana la urma ce conteaza cum cred eu ca ma vezi de vreme ce nu vorbim, si incerc sa creez pretexte imaginare amintindu-ti de cum eram? Probabil ca nu mai esti ceea ce am cunoscut, nu esti ceea ce-mi inchipui, si nu sunt ceea ce cred eu ca sunt pentru tine, sunt doar o proasta care a intalnit un nesimtitor, si vreme indelungata a construit o statuie a unui sensibil si vesel muritor, ce nu e deloc ceea ce pare…

intuitie

O tii ascunsa, ea subtil mai scapa cate un gand, un vers, o nota. Poate o faci din consideratie, sau poate din orgoliu, mi-e interzis sa stiu, iar asta ma mistuie cel mai tare… Cand firescul e condamnat universal, ma simt atat de singura-n simtiri, incat prefer sa tip…tare si concis, sa scap in acest fel de nodul din gat ce ma impiedica sa vorbesc. Libertatea mea n-ar avea de ce sa deranjeze pe nimeni, in fond e o stare de normalitate, asa cum vad eu normalitatea, si cum probabil tu o crezi nefasta…Mi-e greu sa-ti explic asa cum ai nevoie sa intelegi, de ce anume sinceritatea si deschiderea sunt mai de pretuit, pentru mine, de ce as aprecia adevarul necosmetizat, oricat de sfasietor ar fi, m-ar vindeca.

Ma incapatanez, asa cum o fac de fiecare data, si voi afla intr-un tarziu, cum de altfel mi se intampla mereu, cand nicio urma din cele simtite acum nu ma va umbri, ca intuitia mi-e cel mai mare adversar, cu care voi invata sa convietuiesc, din pacate…

De-ar fi sa vii…

as crede c-am visat, asa ca poti sa mai inatrzii putin, caci nu te astept. De fapt sper sa nu vii pentru o lunga perioada, sa ma lasi sa fiu asa cum credeam ca nu-s… Stiu, vei spune ca nu e dupa cum vreau eu, si nu pot fi atat de categorica in orice, insa asa de fericita as fi daca m-ai asculta. Stai acolo, pana la primavara, apoi poti veni, dar adu cu tine si corespondenta, caci de vei veni singurica, am sa bajbai prin ganduri si senzatii de goliciune, mai oarba ca niciodata… Am naiva, aporape prosteasca speranta ca acum am mai crescut, asa ca n-as avea de ce sa ma tem, si uneori nu o fac, sau mai degraba neg, ingrop grijile atat de adanc, incat ele parca nu exista, dar intuitia e tare vicleana si-mi spune in perfiditatea ei, ca exista ceva acolo, care ma va prabusi intr-o mare de abisuri, intr-o alta prapastie si apoi alta mare agitata de vant. Ma voi ridica oricum, cu picioarele sdrelite, cu alge si scoici in par, voi respira aerul greu si sarat, imi voi plange de mila o vreme, apoi voi continua in acelasi cerc stramt, la nesfarsit, sau poate la sfarsit cercul va fi atat de mic, precum un punct, un punct pictat pe o plaja insorita, si atunci un optimism matur va indeparta panzele de paianjen din ganduri, si ma voi bucura, pentru ca merit…

Multumesc!

Am stiut vreodata sa-ti arat indeajuns? Oare toate gesturile banale au sosit la destinatie? si mai cu seama au transmis mesajul dorit? Mi-a trebuit un impuls exterior pentru a stii ca n-o fac asa cum trebuie sau de suficiente ori? Suficient…ce cuvant mediocru, superficial si neincapator! Probabil ca teama de penibil si mai ales diminuarea intelesului m-au determinat sa nu-ti multumesc in fiecare zi! Ori poate acum doar caut scuze, si voi prefera in continuare sa actionez asa…ca de obicei, crezand ca un lucru firesc precum o ciorbita sau calcatul unei camasi va fi interpretat drept multumire. Poate ca stii ca de multe ori am pastrat in suflet teama de a fi prost inteleasa, asa incat voi scrie aici: multumesc pentru toate datile cand te-ai trezit prea devreme sa ma duci la aeroport, multumesc pentru petrecerea surpriza de ziua mea, multumesc pentru imbratisarile ce m-au ajutat sa nu ma prabusec, multumesc pentru ca in fiecare an esti primul care-mi ofera martisor, multumesc pentru ca ma certi atunci cand iti albastresc tricourile albe si mai ales iti multumesc pentru ca esti aici si asta-mi aminteste ca am pe cineva care oricand ma poate ajuta si asa depresiile sunt mai usor de indurat! MULTUMESC!